Butoiu' 3

Mai,

Nu imi mai place “Fetele Gilmore”. Cred ca ma uit din clasa a 9a la serialul asta… sau de cand a inceput si de vreo cateva luni nu il mai suport. Mi s-a spus ca seman cu copchila aia ceea ce nu cred. Ar fi superb, dar ma indoiesc ca am in mine atatea lucruri admirabile pe care ea le poseda. Talentata la scriitura nu am fost vreodata, la Yale.. nu e ca nu pot sa intru ... dar nici macar ambitia sa intru acolo nu mi-o permit, combinatiile ei divine de unde :)).

Nu cred in filme. Cred in schimb in growing up. And I did. Nu stiu daca am evoluat... sau dimpotriva... Mi-am dat seama mai demult... ca involuntar... I let people down. Nu stiu... chiar nu stiu ce faceam intr-a 9a sau a 10a atat de diferit de acu. Stiu, m-am schimbat. Recunosc asta, se simte in tot ce fac. Dar eu ma simt bine acu. Inca nu cred in „imaginea” mea de care trebuie sa am grija. Trebuie sa am grija sa nu fac rau nimanui si in rest... nu sunt datoare nimanui cu nimic.

Nu m-am schimbat pentru ca mi-am propus asta. Am avut norocul... sau nenorocul...luati-o cum va convine... sa dau peste oameni... sau sa dea oameni peste mine care sa ma influenteze in doze mai mari sau mai mici. Nu stiu cat rau mi-au facut, dar stiu ca, involuntar, m-au ajutat sa imi depasesc, nu intru totul e adevarat, niste complexe care inca il mai deranjeaza pe serban spre exemplu ( :)) ) . Nu imi pare rau pentru nimic, inca. :)

Partile bune pe care le vedeati voi mai demult sa stiti ca tot in mine sunt si ca nu le-am pierdut deloc. V-ati gandit ca poate, de vreme ce trece timpul, incepeti voi sa ma cunoasteti mai bine? Ma gandesc ca e normal sa vedeti la inceput ce e bine si frumos in mine. Dar tocmai de aceea sunteti cei mai buni prieteni ai mei. Sa tineti la mine si cand vedeti ca nu sunt perfecta. Si va sunt vesnic recunoscatoare ca ramaneti acolo ca altfel as fi ajuns o alienata de muuulta vreme.

Nu stiu daca va prindeti, dar chiar postul asta e o dovada a faptului ca am evoluat. Sa-mi fi spus voi acu jumate de an ca o sa ajung sa arunc in neantul netului o particica mica, mica din sufletelul meu, cum e asta, as fi ras jumate de zi. Si uite-ma intr-un avant de sinceritate tastand zeci de caractere, pentru unii patetice, e adevarat, pentru mine usuratoare. Daca ati ajuns sa cititi si asta inseamna ca intr-adevar ma iubiti ca eu m-as fi plictisit acu’ jumate de pagina.

Inchei aici. Poate va voi mai scrie mai incolo.

Cu drag,
Ralu

P.S: ma deranjeaza sa vorbesc despre mine cu apelativul „ralu” da’ imi place cand imi spuneti voi asa :)  .

a devenit deja cert...ca eu nu am sa postez vreodata ceva filosofic si plin de sens pe blogul asta...pentru ca micul meu creier, dintr-o tehnica proprie de autoaparare, refuza lucrurile relevante. astfel incat, ca sa continuam traditia... simteam nevoie sa fac notabil ca pisica...mi-a mancat o tema :) aveam un eseu care acum mi-ar trebui pentru teza de joi..si am constatat cu stupoare..ca jumatate din pagina nu mai exista...si restu are un aspect mototolit si colturi ca si cum ar fi fost muscat din ea. concluzia: ete na :)) my cat eat my homework teacher :)