Butoiu' 3

Mai,

Nu imi mai place “Fetele Gilmore”. Cred ca ma uit din clasa a 9a la serialul asta… sau de cand a inceput si de vreo cateva luni nu il mai suport. Mi s-a spus ca seman cu copchila aia ceea ce nu cred. Ar fi superb, dar ma indoiesc ca am in mine atatea lucruri admirabile pe care ea le poseda. Talentata la scriitura nu am fost vreodata, la Yale.. nu e ca nu pot sa intru ... dar nici macar ambitia sa intru acolo nu mi-o permit, combinatiile ei divine de unde :)).

Nu cred in filme. Cred in schimb in growing up. And I did. Nu stiu daca am evoluat... sau dimpotriva... Mi-am dat seama mai demult... ca involuntar... I let people down. Nu stiu... chiar nu stiu ce faceam intr-a 9a sau a 10a atat de diferit de acu. Stiu, m-am schimbat. Recunosc asta, se simte in tot ce fac. Dar eu ma simt bine acu. Inca nu cred in „imaginea” mea de care trebuie sa am grija. Trebuie sa am grija sa nu fac rau nimanui si in rest... nu sunt datoare nimanui cu nimic.

Nu m-am schimbat pentru ca mi-am propus asta. Am avut norocul... sau nenorocul...luati-o cum va convine... sa dau peste oameni... sau sa dea oameni peste mine care sa ma influenteze in doze mai mari sau mai mici. Nu stiu cat rau mi-au facut, dar stiu ca, involuntar, m-au ajutat sa imi depasesc, nu intru totul e adevarat, niste complexe care inca il mai deranjeaza pe serban spre exemplu ( :)) ) . Nu imi pare rau pentru nimic, inca. :)

Partile bune pe care le vedeati voi mai demult sa stiti ca tot in mine sunt si ca nu le-am pierdut deloc. V-ati gandit ca poate, de vreme ce trece timpul, incepeti voi sa ma cunoasteti mai bine? Ma gandesc ca e normal sa vedeti la inceput ce e bine si frumos in mine. Dar tocmai de aceea sunteti cei mai buni prieteni ai mei. Sa tineti la mine si cand vedeti ca nu sunt perfecta. Si va sunt vesnic recunoscatoare ca ramaneti acolo ca altfel as fi ajuns o alienata de muuulta vreme.

Nu stiu daca va prindeti, dar chiar postul asta e o dovada a faptului ca am evoluat. Sa-mi fi spus voi acu jumate de an ca o sa ajung sa arunc in neantul netului o particica mica, mica din sufletelul meu, cum e asta, as fi ras jumate de zi. Si uite-ma intr-un avant de sinceritate tastand zeci de caractere, pentru unii patetice, e adevarat, pentru mine usuratoare. Daca ati ajuns sa cititi si asta inseamna ca intr-adevar ma iubiti ca eu m-as fi plictisit acu’ jumate de pagina.

Inchei aici. Poate va voi mai scrie mai incolo.

Cu drag,
Ralu

P.S: ma deranjeaza sa vorbesc despre mine cu apelativul „ralu” da’ imi place cand imi spuneti voi asa :)  .

a devenit deja cert...ca eu nu am sa postez vreodata ceva filosofic si plin de sens pe blogul asta...pentru ca micul meu creier, dintr-o tehnica proprie de autoaparare, refuza lucrurile relevante. astfel incat, ca sa continuam traditia... simteam nevoie sa fac notabil ca pisica...mi-a mancat o tema :) aveam un eseu care acum mi-ar trebui pentru teza de joi..si am constatat cu stupoare..ca jumatate din pagina nu mai exista...si restu are un aspect mototolit si colturi ca si cum ar fi fost muscat din ea. concluzia: ete na :)) my cat eat my homework teacher :)

Post despre nimic.

Nu stiu daca sunteti de acord cu mine sau daca vi s-a intamplat vreodata. Aseara am avut un „moment”. A fost un moment in care inspiratia divina, sansa, planetele, creierul inmuiat in alcool cu un instinct natural de protejare sau supravietuire, oricare dintre toate astea m-au facut sa iau o decizie pe care in mod normal nu as fi luat-o fara sa ma uit inapoi. Uite, aseara a fost „momentul” cand ce nu am putut sa fac de atatea ori, aseara s-a putut. Sa intorc spatele si sa nu ma intereseze. Am mai avut un moment de asta anul trecut. Exact aceleasi circumstante. Am inchis ochii, strans pumnii, moved on. Si a iesit bine. Victime colaterale, bineinteles, dar cine a avut de ramas a ramas. Am incredere in instinctele mele. Tot timpul am avut. Si teoretic merge. Aveti incredere in instinctele voastre. In ele se gaseste „acel ceva bun” care lipseste in mod normal din personalitatea noastra.

Recunosc, nu am experienta de viata nici cat negru sub unghie. Nu ma pricep la existentialism. Nu stiu sa dau sfaturi. Nu analizez nimic in profunzime. Nu ma intereseaza. Imi car viata „mediocra” in spate si incerc sa fiu fericita. Iubesc oamenii. Iubesc prea mult oamenii si ma atasez prea tare. Sufar rar, si deobicei incerc sa nu sufar in gura mare. Si stiu ca toata viata mea am sa depind de momente ca cel mai sus amintit. Sper doar ca in curand voi invata smecheria si voi reusi sa le fabric si singurica.

Toamna, Banalitate si Degeaba

Oficial vorbind, astazi e cea mai proasta zi din tot acest mizerabil an scolar. E ultimul an de liceu.. nu are cum sa nu fie mizerabil. Stiu ca totusi e o etapa sigilata de "fugit ireparabile tempus". Si, in plus, e si frumoasa. Cu atat mai mizerabil. Dimineata m-a prins lipsit de orice chef, lipit cu somn de pat. Ce a urmat? O cearta matinala strasnica, si o ora de chimie de care nu m-ar putea durea mai mult in cur. Probabil ca mai tarziu imi vor lipsi aceste ceasuri fara de rost petrecute pe bancile scolii, cu actualul colectiv.

Bate un soare sec pe geam, dand perdelelor din laboratorul de informatica o nuanta mai tragica. Rad sec, deoarece nu trebuie nimeni sa imi sublinieze efemeritatea ce ma inconjoara, precum o face acest soare latent de sfarsit de toamna. Asa e toamna la mine.. linistita si melancolica. Pun in balanta infaptuitul si neinfaptuitul, apoi trag concluzii cu o viata scurta si ma scufund in trecuturi aurii. Aceste domenii imi apartin, desi nu pot ramane prea mult acolo, fiindca singuratatea ma omoara. Visele mele sunt usoare, placute si cu un parfum aerisit, dar dupa un timp le constientizez artificialitatea. Atunci incep sa ma simt singur si caut sa ma intorc in societate. Asa e toamna mea.

Titlul?! Banalitate?! Ce banalitate, dom'le?! Foarte simplu, mon cher. Din coconul meu autumnal, observ discret evenimentele din jurul meu. Nimiv (nimic) nu depaseste bariera banalitatii, fapt ce ma deranjeaza. E si un imbold, ce-mi spune ca vor veni vremuri mai bune. Inot printre cacanari. Aparent preocupati de ceva, in realitate sunt ignoranti pana in maduva oaselor lor marunte. De adaugam putina naivitate, checul e gata. Da, mon cher, desi avem mai multa tehnologie in comunicatii ca niciodata, nu comunicam mai deloc. Discutii inutile, fara scop si fara inteligenta. O mare masa amorfa - asta e liceul din ziua de azi, dovada a regresului general al ultimilor ani. Cu totii vorbesc de facultate, putin habar avand despre ce e vorba.. e dezgustator. Se mai gaseste din cand in cand cineva care sa ma enerveze, dar nu mai reactionez ca altadata, cand prin nu-stiu-ce miracol reuseam sa ii enervez pe toti cel putin de doua ori mai tare. Nu mai are rost, nu ajung nicaieri. Ma detasez si privesc de sus, de unde mi-e locul. Mergeti la plimbare, banalilor, sunteti degeaba!

Am observat ca unii omuleti au inceput sa aiba opinii. Asta e foarte bine - bagati-vi-le-n cur! Opinii sa aveti atunci cand deschideti ochii si luati o mare gura de fan. Ati observat si voi ca lumea e putin mai rea, ca ochiul dracului isi consolideaza imperiul, ca va deranjeaza mediul in care traiti. Vreti ca viata sa aiba un scop?! Faceti-va scopul, cine va opreste. In loc sa va puneti intrebari retorice, faceti ceva, iesiti din banal! Tindeti voi la ceva mai mult decat rutina si comoditate la fel cum si dracu' tinde la tamaie. Aici ma refer si la opiniile geniale asupra Sanatoriului si articolelor publicate aici. Geniile autohtone se feresc de "pitiponceala", un nou citat pentru banalitate. Flacailor, anturajul vostru contine mai multe pitipoance decat va inchipuiti, fara ca voi sa bagati de seama.

Articolele Vioricai mi se par perfect potrivite, avand in vedere scopul acestui blog. Fiecare scrie ce are de scris, ce il/o framanta. Vedeti-va de treaba, rookies ce sunteti. Plec in lume, caci s-a terminat aerul din camera.

Vise on sale, Vise en gross, Vise en detail

Mandra de textualism voi incepe prin a spune ca scriu. Scriu pentru prima si ultima oara pe blogul asta ceva serios. De multe ori v-ati plans ca blogu' a fost infectat cu tot felu' de chestii. Ei bine, as putea la fel de usor sa ma lipsesc de a scrie si acele porcarioare hazlii simplu de catalogat ca fiind gay. Totusi, inainte de a ma decide daca ma las de asa ceva, simt ca trebuie sa scriu si ceva cu adevarat serios. Pana mea, mi s-a spus de atatea ori ca am "vocabolar", incat de-a dracu' m-am hotarat sa-l folosesc.

In primul rand, am citit cu totii preminunatul discurs al unui anumit nene miliardar, milionar sau ce memo era, prin care ni se spunea ca facultatea e degeaba. Nu vreau sa bat campii, poate ca are dreptate, sau poate ca nu. Ideea e ca toata treaba asta cu viitorul este extrem de incerta si nu-mi poate garanta nimeni ca daca nu fac facultate nu voi ajunge cine stie ce boschetar dependent de cine stie ce pungi cu continut mai mult decat dubios. [si totusi nici viceversa] Fiecare cu norocu' si capacitatea sa de a profita de oportunitati.

In al doilea rand, mai stim cu totii si ideile geniale ale parintilor profund fascinati de teribilul ASE din Bucuresti care pare a fi solutia la toate problemele. Daca zici ca nu vrei te intreaba "da' ce, nu poti sa intri?". Daca zici ca nu intri te intreaba "da' ce, nu vrei?". Deci oricum o dai, ASE-ul pare a fi un adversar cu o putere prea mare pentru a-ti pune mintea cu el. In fine, mai e si fericitul caz in care ASE-ul chiar e visul tau din totdeauna si manifesta o atractie iesita din comun in ceea ce te priveste.

Ma rog, vreau sa trec la subiect, pentru ca in caz contrar sigur as gasi ceva de comentat pentru fiecare facultate care la un moment dat a intrat si in calculele mele. Asadar, consider ca orice am face vom ramane mereu cu intrebarea "Ce-ar fi fost daca...?". Geniala e situatia in care e pus elevul de liceu. Decide ACUM care va fi viitorul tau. Ca practic asta ne invata toata lumea. Ce alegem acum este definitiv. Nu poate fi schimbat. Este viitorul nostru iminent. Stau si ma intreb totusi cum pot atatia sa lase facultatea si s-o ia de la zero. Stau si ma gandesc cum pe unii ii ajuta doar faptul ca au studii superioare, nemaicontand si ce studii superioare au.

Bai, fratilor. Eu cred ca e vorba de intuitie. Fiecare ar trebui sa faca acum ce-l duce capu'. Sa lase totul balta pentru ceea ce vrea cu adevarat sa faca. Viata e prea scurta sa pierde 3-5 ani pe o facultate care nu ne va folosi decat pentru a povesti nepotilor ca bunicu'/bunica are doua facultati. Credeti-ma, ca daca veti schimba domeniul, asta se va intampla, veti fi nevoiti sa faceti o a doua faculta, sau cel putin niste cursuri de specializare separate. Asadar, in locul meu si al vostru, mi-as baga picioare in ce spun altii si as face exact ce-mi dicteaza corasonu' ca se merita. Daca dai cu capul de tavan ca tintesti prea sus, urca in pod pe scara, si daca in pod te lovesti de alt tavan, iesi dracului afara, ca lumea e mare si dincolo de stratul de ozon nu a ajuns nimeni inca fara racheta. Ar fi o provocare, nu?

In concluzie, eu cred ca fiecare din noi merita o sansa: sansa de a se trezi din vis si de a incerca sa traiasca in realitate. Nu conteaza ca visezi la o casa albastra, la vile si bani, la un birou linistit in care sa-ti vezi de treaba ta, ori la o redactie de ziar in care esti mult prea prost platit. Nu conteaza ca visezi la o familie perfecta,cu sotie blonda si doi copii gemeni, la o viata de burlac betivan care da show-uri in fiecare sambata, la 6 copii handicapati, la cei 6 copii handicapati ai prietenei tale, ori la un radu-ciprian infiat brunet cu ochi verzi pe care sa-l cresti ca mama singura. Ascultati sfatul meu, nu lasati pe nimeni sa decida in locul vostru pentru ca in perspectiva liniara viitorul e doar unu;). Eu imi bag picioarele si fac ce ma duce mintea. Ne vedem la Bucuresti.

[Semnat: Una MiCA CU Ganduri MARI]

pentru ca azi am realizat ca mi-a crescut din nou parul la forme care nu imi plac, si pentru ca asa ca paru nimic nu e vesnic...in cinstea discutiilor care vor urma despre un subiect care pare infinit si care aduce un alt rezultat cu fiecare discutie, la fel ca in propozitiile prea lungi din teza de azi la care am luat pentru prima oara 9, aduc un omagiu unei garsoniere mici si albastre... ( reffer to piesa care spunea " asa e casa noastra, albastra"), si vietii palpitante la care visez, si in care am sa pot sa ma uit cu simpatie dar compasiune la oamenii in costume si vile care isi au lumea limitata de peretii biroului. si totusi, orice viata palpitanta necesita bani...si de unde timp de bani? nu ai cum sa le impaci. prin urmare...plm.

I hate Eimihc

Eu ma uit la Power Rangers momentan, nu stiu cat de edificatoare e chestia asta pt voi da' tocmai tipa in roz s-a transformat in vampir si tipul in galben vrea sa o ajute... ma mira cat de prosti ii cred scenaristii pe astia mici, si ma mira si faptu' ca desi nu-mi place nu am de ales si ma uit. Nuj cum fac, da' pana la sfarsitul anului o pun pe mama sa mai cumpere un televizor:-" aaaa si spunea Marina de rev... bah, important ii ca-l facem impreuna, nu?:-s

Imagine: copy rights Riciu [pictor,Laura Cercel]