Butoiu' IV

pentru ca vorbeam mai inainte cu serban despre butoaie (puturoase cu muraturi), mi-am adus aminte ca eu nu am mai umplut niciunul de mult. acu chiar am cu ce sa-l umplu. Si il umplu cu o mana. Deci scuzati « ingambamentul » fortat … mi-e greu sa tin si shift si sa tastez litere cu aceeasi mana. Bine ca wordu tranteste din cand in cand singur majuscule.

Mana nu e foarte grav... eu ma indoiesc ca e rupta... ca deja nu ma mai doare aproape deloc. Fac aroape tot ce face un om cu doua maini neingradite de fase sau alte chestii calcaroase. Nu are rost sa va repovestesc profesionalismul cu care m-au tratat asistentele din spital sambata noaptea, asistente la care a trebuit sa se zbiere doctorita “sa se duca la cine le-a pus in tura de 12 ore sa invete cum se face un ghips”. Nici de diagnostice care se bat cap in cap. Nici de cum nu am chef sa fac nimic saptamana asta. Nici de cum urasc vremea de afara. Si mai ales, nu ma apuc sa ma vait ca nu mai pot merge pe munte.

Stiti ca a inceput lumea sa ma alinte si sa ma cocoleseasca si i-am spus lui cristi ca ma invata prost. Mama rareori ma alinta si cand ar vrea acum sa faca asta nu o mai las eu. Pentru tati eu tot “puiutzu” sunt de acu’ 19 ani si pana azi, deci nicio schimbare.

Se spune ca “ prietenul la nevoie se cunoaste” si eu am avut in jurul meu oameni faini care sa ma scoata din starea de boceala isterica si pitiponceasca si sa-mi miste fiinta la spital. Si sa stea acolo 2 ore. Si sa cante la chitara cu politistii. Si sa glumeasca pana m-au lasat acasa. Si sa renunte la a ma “pocni” tot prieteneste :))

Inchei aici ca imi e foame si nu pot sa-mi iau aulinul cu stomacul gol. Stiu ca m-am laudat frumos in alineatul de mai sus... da’ fac asta rar si acu’ am dreptu’. Rezolutie: O sa ma alint mai des. :d

Numai bine si sa aveti prieteni ca ai mei. Atat va doresc.