miercuri, 24 octombrie 2007

nah bine, am incercat si eu sa capchiez ceva care nu e legat de mama mea si renovarile ei.

Existentialism. Varianta unu.

Localizam o actiune in spatiu pentru a o folosi drept exemplu.

Balul blobocilor.

De ce merg elevii de clasa a 9 a la balul bobocilor? Ca e balul bobocilor. Adica a lor. A ..bobocilor. si ce fac ei acolo? Beau. Si mai beau. Si mai beau din nou. Apoi dupa ce beau..incepe drama. Varsta adolescentina debuteaza prin drame. Ce multi discrimineaza astazi ca fiind emo, e doar o alta versiune a felului cum se manifesta anumite generatii la aceeasi varsta. Tiparul, in fond, e acelasi. Nu sunt intelesi. Si de aici deriva tot. Exista la varsta asta o pasiune pentru depresii. O stare « naspa » este mereu intensificata, de multe ori intetionat, se aduc ca argument alte probleme personale, si in final rezultatul este atat de puternic, incat nu se stie de la ce a pornit si nu se mai poate controla. Actiunea se repeta, si uite asa ajung unii numiti teribilisti(de mine cel putin) sa se…taie cu lama..(cazul extrem) sau sa se imbete si sa o duca in reprize de bocete( cum am facut si eu la varsta mea J ) s.a.m.d., pana ajung sa lincezeasca intr-o stare generala de depresie. Apoi incep sa se simta inadaptati, sa se alature diferitelor curente la moda, in functie de perioada, si uite cum se creeaza societatile bolnave adolescentine unde totul se petrece mult prea repede si problemele sunt mult prea multe decat in realitate.

Acest gen de comportament este damnat de generatiile vechi, care au norocu de a fi scapat de trauma adolescentei. Si critica este dura, si ii atinge, amplifincandu-le motivele pentru care se ajunga la lama. Insa oamenii acestia « adulti » nu reusesc sa se vada pe ei in cei criticati. Desigur, nu cu pierce si pantaloni negri si stramti, dar cu par afro si dubite cu flori.

Tot ce am scris pana acuma poate sa para si am fost inspirata de articolul care circula pe net despre generatia emo. Dar nu asta era motivul pentru care scriu. Incercam sa realizez o reflectie personala. Meditand, mi-am amintit ca am avut si eu perioada mea de glorie cu betiile din fiecare seara in rockoteca, si manifestarile tipice si diferite de la betie la betie, cu zilele pierdute in rynox, cu povestile de asa crezuta dragoste, esuate toate..ca deh..cu prieteniile vechi pe care le-am rupt pentru ca, nu se mai potriveau cu persoana care devenisem ( ha ! ha ! ha ! (gandire de pokemon, recunosc) ) cu noile prietenii dobandite, din care azi nici una nu mai exista la intensitatea de atunci, cu descoperirile muzicale, etc. tot meditand, regasesc ca, nu mai regasesc in mine nimic din cele sus mentionate. Sau, mai bine zis, talentu de a dramatiza, de a exagera starile si intamplarile, confuzia generala in ceea ce privea viata, nesiguranta unei decizii. Si ma intreb ingrozita : AM I MATURE ?si daca da,si m-am maturizat, cand s-a intamplat asta ? nu imi amintesc sa ma fi trezit intr-o dimineata si sa ma fi simtit mai matura ca ieri. bine, ce-i drept, acuma ma sperie facultatea. Mi se pare absurd ca eu..la cei bieti 18 ani si o speranta( citez din cineva J se stie) sa fiu pusa in fata situatiei de a imi decide viitorul. Nu doar ca nu ma cred in stare, dar nu sunt. De unde ar rezulta ca nu sunt inca matura, pentru ca o persoana matura are un plan sigur de actiune si stie exact ce vrea de la viata. Ori eu vreau sa fac Pietrosu iarna asta, si viitorul meu se opreste aici. De cele mai multe ori, imi este imposibil sa vad mai incolo de saptamana viitoare. Sa nu mai zic ce exagerat mi se pare ca colegii mei fac planuri de rev inca de pe acuma, cand eu cred ca pana atunci mai este viata de om. Desi e aproape noiembrie. Sunt total atemporala, si incapabila de decizii cu fundatie stabila. Cum plm…sa stiu eu ce vreau sa fiu cand am sa fiu « mare ». vreau sa am menajera, asta e clar. Da nu e un viitor prea sigur, parerea mea.

Deci pana la urma, mie maturitatea mi se pare mai relativista ca TRR si mc patratu lu Einstein. Si in cazul meu chiar nu conteaza cine e S si cine e S prim, la final tot o varza iese. Astfel ma declar copil cu dezvoltari anormale..si astept ciocolata de la adulti :D

2 comentarii:

UnU spunea...

esti digiaba mai bine spus :) copiluu chiar crezi ca toti suntem siguri de ce o sa facem peste 10 ani? :) saptamana asta poti sa vrei ceva peste o luna altceva :) asa e perioada nu esti tu cea cu probleme :D

Dudette spunea...

cunosc si eu fraza " nu am idee ce sa fac in viata". Si eu sunt in dubii..incerc sa traiesc ceea ce mi se ofera, pentru ca daca ma gandesc la viitor, ajung sa ma consum prea tare si sa uit de prezent.. Majoritatea facem asa.. si la urma urmei ajungem sa ne intrebam : ce e mai important ? trecutul sau prezentul?...