La ceas tarziu

Trecut-a ceasu in zi noua si m-a prins de veghe. La doua apusuri de ultima mea aparitie, ma intorc din abisurile subconstientului sa mai tzip cate ceva. In subconstient e cald si bine si esti numai tu, ceea ce poate fi foarte grav uneori. Singuratatea apasa din ce in ce mai tare acolo, precum un bloc imens de caramizi deasupra ta care se inmultesc, asezate cu meticulozitate de catre un strain. Cand devine insuportabil, reintri in normal, numai pentru a schimba strainul cu niste cunoscuti. In cazurile fericite, caramizile se transforma in beri, din ce in ce mai multe, pana cand povara te adoarme. Dar pe de alta parte, te trezesti pe un camp deschis, plin de flori si de miresme proaspete, sau un platou inghetat invaluit in prospetime, in miez de noapte dincolo de patrunderea ochilor. Acolo, in intunericul de abis, rememorezi imagini ale unor vremuri trecute si observi posibile cai spre viitor. De treci codrii de arama, dai si de scene sau clisee ce iti modereaza visele si provoaca ceea ce numim deja vu. Nimic mai mult decat o descriere foarte pe scurt a subconstientului.

Inaintea ochilor mei, un trandafir moare. Candva, a imbinat subtil pasiunea arzanda cu vivacitatea galbenului tanar de vara. Acum, ofilit, pleaca a sa floare spre pamant, cu brazde ruginii pe margini, tributul platit timpului. Vadit sau nu, precum trandafirul de pe biroul meu, ofilim cu totii. Ne nastem pentru a muri, cunoastem, nu credem, experimentam, pribegim si apoi credem. Din cand in cand mai intoarcem capul pentru a observa ce se petrece in jur, ceea ce pe mine nu a reusit sa ma impresioneze. Merg mai departe, unde anume inca nu stiu, dar trebuie sa merg. Ma intreb cum va arata floarea ce-mi mai fura privirile dupa vreo 2 saptamani. In cazul celeilalte flori, 20 de ani. Nu ma inspaimanta ideea, o accept si o imbratisez din plin, atat timp cat nu ma voi uita la o bucata de marmura ce poarta gravat un nume, iar mai jos o data. Acum cerul se intuneca, nori de plumb cad greu peste pamantul obosit de pretentiile toamnei. O senzatie rece imi trece prin maduva oaselor, insotita de refuzul rational al conceptului. Desi e o tema artistica intalnita relativ des, si mai nou chiar vedeta printre pokemoni, ne este frica de moarte de ne cacam pe noi, cel putin la varsta curenta. O purtam cu noi pe tricouri, sepci, ascultam si muzica pe tema asta, injuram de ea, dar nu as vrea sa vad nici un nenorocit de-abia ajuns la secretii hormonale fata-n-fata cu domnisoara. Atunci, cineva va spune: "Sa fie bal!"... si atunci va fi bal. Cat despre cealalta floare, nu are o identitate fixa. E ea, oricare va fi sa fie.

Mi se mai intampla uneori sa dezgrop mortii. Si atunci imi iau pantalonii de doc, palaria, harletu si merg la sapat. Sap printre cutii, care mai de care mai pline de nimicuri irelevante, pentru a gasi... un pliculet. Aici, dosite bine si ferite de praful timpului zac imortalizate momente placute, demne de retrait oricand. Momente uneori decisive pentru viata unui om, in ceea ce consta formarea unor gusturi, hobbyuri sau impresii. Persoane dragi cu care m-am simtit foarte bine, iar acum probabil ca-s la dracu'n praznic. Peisaje ce te lasa masca, indiferent ca le vezi pe viu sau pe o bucata amarata de hartie. Fotografiile sunt adevarate porti spre trecut, ce realizeaza trecerea in urma careia ramai cu un gust dulce-acrisor. Iti amintesti cam cat nisip s-a scurs prin clepsidra de cand tu erai in centrul actiunii si simteai absolut tot. Amu ce mai e de facut.. Ma uit la pachet... 2 fitile au ramas. Nu e cazul acum, e si maine o zi, chiar de trebuie sa ne traim clipa cu cel mai mare pret. Urmeaza vremuri secetoase, dar am pielea rezistenta si sunt calit in necaz. Astept un rasarit fara nici un nor pe cer. Asez cu grija fotografiile in plic, plicul in cutie, cutia pe raft, dupa care arunc un pumn de tzarana peste si totul intra in normal.

Gandu-mi zboara la probleme mai delicate. As vrea o noapte cu o vampa roscata, cu ochii de emerald, buzele aprinse de dorinta si unghiile scaldate in sange cald. Sa bem un vin, fumam o tigara, schimbam idei, radem de greseli prostesti dupa care facem dragoste ca nebunii o noapte intreaga. Muzica rasuna din ce in ce mai incet, pana cand se stinge, odata cu ultima licarire palida a lumanarii parfumate. E acel schimb de priviri mistuitor din timpul actului, pe care nu il uiti prea curand, oricat de gura-casca ai fi. Si apoi parfumul ei, ce ramane integrat in pielea, parul, asternutul si mintea ta sa te bantuie zile in sir. Urmeaza o cautare intensa si o regasire peste aproximativ sase ani.

Trezit la realitate si orbit de neoane, reiau ziua de ieri. La scoala e valva mare, cu balul asta cu tot. Se simte din plin consecinta fatala a spiritului de turma si a bunei discipline de care au avut parte cam toti. Dar in nebunia asta am cunoscut o persoana interesanta. Ar vrea la miss. Trebuie sa o intreb si cum o cheama. In rest, chipuri dragute, fete chiar bune de o plimbare. Din pacate, am o usoara alergie la fitze, urmata de o dorintza inflacarata de a le rupe gaturile precum o bestie insetata de actiune. Ritualul continua cu o calcare in picioare, ruperea lor si spre final o eviscerare. Capetele mai frumoase le-as pastra pt etajera ce urmeaza sa-si afle loc in camera mea... potentiale papusi pentru vizitatorii sub 7 ani. E nevoie de entertainment pentru toti. Iar material de papusi exista garla, mai ales intr-un liceu plin de hormoni feminini precum Petru. As putea sa-mi decorez si casa de vacanta! Ca sa nu mai zic, am matze de facut carnatzii pentru trei craciunuri consecutive. Imaginatzi-va..

Ochii incep sa poarte povara pleoapelor, iar urechile deliciul moonspellului. Irreligious a fost, dupa cum spunea o persoana foarte speciala, albumul care a reusit sa trezeasca gothicul anilor '96 din latenta... pacat ca dupa aceea s-a culcat inapoi. Solourile iti raman in cap, creeand o atmosfera intunecata ce te invita sa meditezi asupra unor teme pe putin interesante. Imperiul Lupilor ma asteapta.. va fi Full Moon Madness. ....Ma intorc in abisuri.

P.S. mi se pare mie sau alex a sters postul anterior. Baga-mi-as pula nici macar prima parte nu am apucat sa o citesc.

Atat pe moment. La Black Hill s-a dat stingerea de mult. Numai eu veghez si ma legan in intuneric, in asteptarea luminii.